Planuiserăm să petrecem o noapte în cort, la cabana Valea Sâmbetei și abia dup-aia să ne îndreptăm spre Brașov. Când ne-am trezit de dimineață însă perpectiva bagajelor și a întregului efort pentru o singură noapte în cort nu mi-a surâs nicicum. I-am propus așadar lui Rareș să schimbăm planul și să ne îndreptăm direct spre Brașov. De acolo oricum puteam face ture în orice direcție aproape.
A trecut un an de căsnicie. Aș putea spune că a zburat, însă când mă uit la cât de multe am realizat, dimpotrivă, îmi pare că a fost destul de lung. Căsătoria este atât de importantă pe cât o faci tu să fie. Pentru unii nu schimbă nimic, pentru mine însă a fost ceea ce ne-a transformat într-o familie. Sărbătorim deci un an de când ne-am luat angajamentul unul față de celălalt că nu avem nevoie de nimeni altcineva pentru a fi fericiți.
A venit momentul mult așteptat. Mă pot reapuca de sport. Sâmbătă am fost la prima mea alergare. Ar fi trebuit să mai aștept, nu aveam în plan să fac asta de fapt. Dar când am văzut că e seară și încă am energie, mi-am imaginat pentru o clipă cum ar fi să alerg și eu pe poteca din parc pe care aleargă în fiecare seară zeci de oameni. Oameni pe care eu îi urmăresc cu privirea în timp ce îl plimb pe Victor. Și n-am mai putut. Am plecat!
