Unele zile sunt pur și simplu mai bune ca altele. În unele zile mă regăsesc în mijlocul pădurii de un verde crud , alături de 2 copii care dorm duși, vorba puștiului, iar eu cu Rareș povestim în timp ce ne întoarcem agale spre mașina. Astea sunt zilele care ne umplu tolba cu amintiri și sufletul cu bucurie.
În fiecare an mă regăsesc spunând: “Doamne, ce toamnă frumoasă!“. Iubesc perioada asta a anului când frunzele se îngălbenesc și încep să cadă, când afară este răcoare dar nu frig încă. Este și una dintre perioadele în care nu mă mai atrag crestele ci prefer dealurile, cu pădure multă și case răsfirate ici-colo. Mi-l imaginez parcă pe Creator cu o pensulă în mână și spunându-ci: “hm … aici adăugăm puțină culoare, aici punem iarbă pentru animale … ar merge și câteva case… da, perfect.”. Și e perfect.
Mai sunt câteva luni până când îl vom cunoaște pe fiul nostru. Timpul trece repede mereu, dar acum parcă ritmul lui s-a accelerat și mai tare. Între timp însă profit de faptul că mă pot mișca încă și căutăm să facem câte o drumeție ușoară în weekenduri. Durata maximă efort a scăzut vertiginos și e acum la vreo 3 ore. Asta dacă vreau să mă simt confortabil.
Ora 7:30 dimineaţa. Afară e încă întuneric iar eu mă aflu în mijlocul a altor peste 20 de oameni care au venit la punctul de întâlnire. În ciuda frigului şi a orei matinale, toţi am decis ca azi să lăsăm confortul şi căldura caselor noastre şi să pornim către Sălciua de Jos. În timp ce aşteptăm să ajungă toţi, facem cunoştinţă cu cei pe care nu îi cunoaştem şi îi salutăm pe ceilalţi. Împărţeala pe maşini, sosirea tuturor şi suntem gata de plecare.
Când am hotărât să mergem în weekend în Trascău, mă aşteptam să fim doar noi. Am fost surprinsă când s-au anunţat încă 4 persoane iar la punctul de întâlnire ne-am adunat 7. Împreună am pornit către Sălciua de Jos, pe Valea Arieşului. Vremea se anunţa stabilă, fără precipitaţii dar rămăsesem cu impresia că o să fie câţiva nori.
Tura asta am aşteptat-o cu ardoare, şi cu puţină teamă. Acel gen de teamă pe care o simte un copil care se trezeşte prea târziu că să mai găsească cadourile sub brad în ziua de Crăciun. Eram departe de casă şi începuseră să apară poze cu ruginiul toamnei. Numai când mă imaginam păşind pe un covor de frunze îmi venea să sar în primul avion.
