E una din puținele zile ale anului în care e frig de crapă pietrele și în Cluj. Și constat ca de fiecare dată că străzile sunt aproape pustii comparativ cu zilele însorite. În plus, mulți din cei care își fac curaj să iasă afară (a se înțelege că nu au de ales), sunt îmbrăcați sumar. Nu mă mai mir demult că majoritatea orășenilor urăsc frigul și așteaptă în fiecare an să treacă cele câteva luni de iarnă.
A trecut un an de căsnicie. Aș putea spune că a zburat, însă când mă uit la cât de multe am realizat, dimpotrivă, îmi pare că a fost destul de lung. Căsătoria este atât de importantă pe cât o faci tu să fie. Pentru unii nu schimbă nimic, pentru mine însă a fost ceea ce ne-a transformat într-o familie. Sărbătorim deci un an de când ne-am luat angajamentul unul față de celălalt că nu avem nevoie de nimeni altcineva pentru a fi fericiți.
Au trecut mai bine de 3 ani de când vă povestim despre călătoriile noastre în munți. În cele mai multe grupe din țară am ajuns mai mult decât o dată. Uneori primesc întrebarea: e vreun munte în țara asta pe care nu l-ai văzut? Răspunsul este invariabil: da! Încă nu am ajuns de exemplu în Parcul Național Buila-Vânturarița și am auzit doar cuvinte de bine despre sălbăticia lui.
Când eram mică eram printre copiii ăia care nu merg mai niciodată în tabere sau excursii. În special în liceu îmi doream atât de mult să iau și eu parte la excursiile de weekend de prin țară, când plecau elevii din mai multe clase cu autocare imense și vizitau obiective turistice de care eu auzisem doar. Am suferit mult din cauza asta și cred că asta și explică dorința mea de a pleca non-stop de-acasă acum. Dorința pe care poate ați observat că mi-o satisfac din plin.
Știți vinerile alea în care ești cu un pas în weekend și încă nu știi ce urmează să faci? Parcă ai merge pe undeva, dar nu ai timp prea mult să te documentezi. Ei bine, în situațiile astea noi apelăm la tolba cu evadări în apropierea Clujului. Iar în articolul de azi o să vă arăt și vouă o parte din ea.
Citesc cât de mult pot. Bloguri, ziare, cărți, îmi trec prin mână și prin minte zeci poate într-o săptămână. De unele uit înainte să ajung la final, iar altele nu reușesc să mă țină atentă nici măcar atât. Sunt însă unele texte, acele texte, care îmi intră sub piele. Sunt textele în spatele cărora sunt oameni cu substanță și care încearcă să transmită un mesaj, nu doar să bifeze articolul zilei. Sunt textele care mă fac să mă opresc și pentru o clipă doar, să îmi pun întrebări, de orice fel sau pur și simplu să le absorb.
