Azi vreau să scriu despre lucrurile pentru care sunt recunoscătoare. Pentru că în ciuda imaginii apocaliptice parcă, ce mi se înfățișează înaintea ochilor, în bula mea totul e bine. Trăiesc momente pe care îmi doresc să le înregistrez cât mai adânc în memorie, ca să le pot scoate și retrăi oricând mai târziu. Timpul pare că îmi scapă printre degete, mă uit la Victor și mă întreb de ce a crescut așa de repede. Și îmi amintesc că îmi doream să crească, să devină totul mai ușor.
Din 2 martie în familia noastră a intrat un nou membru. Pe numele lui Horia Pop, născut cu 4450g, 60cm într-un timp extrem de scurt, la ora 9:45 se afla în brațele mele. Legat încă de mine îl miroseam și nu îmi venea să cred că e în sfârșit în brațele mele.
Sunt recunoscătoare deci pentru mirosul de nou-născut pe care îl simt în fiecare zi, pentru mânuțele lui mici care mă prind uneori de tricou și nu vor să-mi mai dea drumul. Pentru ochii lui care atunci când mă găsesc se luminează parcă și sunt sigură că deja mi-a zâmbit de câteva ori când s-a uitat la mine (parcă mai târziu zâmbesc intenționat bebelușii totuși). Sunt recunoscătoare și pentru satisfacția pe care o are atunci când îl alăptez, a! și pentru că îl alăptez în ciuda canalelor înfundate care mi-au stricat câteva zile și nopți.
Sunt recunoscătoare pentru multele prime dăți pe care le-am trăit în ultimele 2 săptămâni: prima dată când l-a văzut Victor, prima baie a lui Horia, prima dată când am dormit cu amândoi în brațele mele (moment de neprețuit, vă zic).
Sunt recunoscătoare și pentru cum crește Victor, pentru cum se transformă în om de la o zi la alta, pentru zâmbetul lui și pentru modul în care ne umple zilele și viețile. Fiecare idee pe care o are pare că echivalează cu inventatul roții și ne face să ne minunăm în mod repetat. Absorbția de limbaj e la cote maxime în perioada asta și modul în care stâlcește cuvintele, dar totuși reușește să se facă înțeles e adorabil.
Sunt recunoascatoare și pentru lucruri mici, pentru mic dejunul meu preferat, pentru primăvara ce bate la ușă (anotimpul meu preferat), pentru mirosul de iarbă proaspăt tăiată pe care l-am simțit azi, pentru concertul live ce l-am ascultat pe youtube în seara asta. Și toate astea au fost doar azi.
E greu? Da. Dar zilele astea mă uit la ei și zâmbesc. Doamne cât îi iubesc și cât de mult sens are acum totul.
