Salut,

Eu sunt Alexandra și mă bucur că ai ajuns aici. Unde aici? Într-un colț al sufletului meu, pentru că blogul asta este un blog despre o mare dragoste a mea: muntele. Iubesc muntele pentru grandoarea și frumusețea lui, îl iubesc pentru lecțiile pe care mi le dă în permanență, dar cel mai mult îl iubesc pentru că atunci când sunt în mijlocul lui mă simt mai aproape de Dumnezeu.

Câteva cuvinte despre mine.

De loc sunt din Brașov, dar locuiesc în Cluj, unde lucrez ca programator. Pasionată de sport, în copilărie am practicat scrima, sport care m-a învățat ce înseamnă să îți depășești limitele în permanență. Ulterior am început să cunosc muntele. La început timid prin ture ușoare, iar apoi prin incursiuni tot mai lungi și mai grele. În 2012 mi-am propus să alerg primul meu semimaraton, încercare care m-a făcut să îmi descopăr și pasiunea pentru alergat. Toate astea le împărtășesc cu soţul meu Rareș, el fiind responsabil pentru majoritatea pozelor de pe blog.


Am mai scris şi pe:

Apariţii media: