maramures

EcoMaramureş: #1 - Natura

EcoMaramureş: #1 - Natura

Afară s-a lăsat întunericul iar eu mă aflu la pensiunea Mărioara, în Maramureş.. Tocmai ce am luat cina iar după s-a lăsat cu fel de fel de poveşti. Pe cei alături de care mă aflu la masă i-am cunoscut azi şi urmează să petrecem următoarele zile împreună, explorând EcoMaramureşul. Deşi nu îi cunosc, ştiu deja că vor fi nişte zile minunate pentru că cei din jurul meu par cel puţin interesanţi, iar de destinaţie m-am îndrăgostit la prima vedere când am văzut-o pentru prima dată, acum câţiva ani. 

Apusuri, prieteni şi zăpadă în maramureş

De   când mă ştiu mi-a displăcut importanţa care se dă nopţii ce marchează trecerea dintre ani. În fiecare an inevitabil, încă de pe la sfârşit de noiembrie încep să fiu întrebată: ce faci de rev? De parcă trebuie neapărat să faci ceva şi mai mult decât atât, să planifici cu o lună înainte. De parcă statul acasă, cu o ciocolată caldă în mână şi cu timp pentru tine în care să te gândeşti la ce a fost şi la ce urmează nu e o opţiune. Nu, trebuie neapărat să mergi undeva.

în ţara lăpuşului pe două roţi

în ţara lăpuşului pe două roţi

Au trecut peste 9 ore de când am pornit în tură. Ne aflăm undeva pe nişte dealuri şi împingem bicicletele cu greu. Drumul nu este ciclabil şi când ajungem pe iarbă alegem să continuăm pe lângă ele. Fiecare nouă culme pe care o zărim înaintea noastră sperăm să fie ultima şi să ne dezvăluie satul Prislop, punctul nostru de plecare. Suntem rupţi.

granita cu ucraina in muntii maramuresului

     Tura din muntii Maramuresului este o tura traditionala C.A.R, care se tine in fiecare an in luna mai si este organizata de domnul Dinu. Ce este special la ea, este faptul ca se merge pe granita cu Ucraina. Pentru ca anul trecut nu am reusit sa merg, anul asta n-am mai vrut sa o ratez. Drept urmare, am fost printre primii inscrisi. Pe masura ce trecea timpul, tot mai multa lume aparea in tabele, asa ca in final am ajuns sa fim 47 de persoane.
    
Vineri, dupa ce am pregatit mancarea si bagajul, in jur de ora 19 plecam spre satul Repedea. La marginea lui, pe o vale urma sa dormim. In jur de 10 seara am ajuns la destinatie, am pus corturile si ne-am bagat la somn. Urma o zi lunga ( nici nu banuiam cat de lunga de fapt ), cu trezirea la ora 6 si plecarea la 7.
   
A doua zi, dupa un mic dejun cat de cat consistent, la 7 eram gata de plecare. Tinta era Varful Pop Ivan ( 1937m alt ). Pentru ca domnul Dinu a zis sa ne impartim in doua grupuri, unul care va ajunge si cei care merg mai incet in celalalt, am tot incercat sa fiu printre primii. Imi doream sa ajung pana pe varf.
   
Traseul a inceput cu o urcare de-a lungul unui rau. Era destul de anevoioasa pentru ca il tot treceam de pe-o parte pe alta. Pietrele erau ude, asa ca unii au mai cazut ( inclusiv Diana, colega mea de apartament ). A urmat un popas in prima poiana din drum. Vremea se anuntase buna, cu mici posibilitati de ploaie. Asa ca deocamdata era soare si puteam admira verdele crud al copacilor.

 
Am continuat catre primul obiectiv al zilei, Poiana cu narcise Tomnatec-Sehleanu. Nu eram siguri ca o sa gasim, dar inca dinainte au inceput sa apara, iar in poiana erau la ele acasa.

Din poiana am continuat spre varf, unde am si ajuns in final, dar nu fara peripetii. Din cauza ritmului diferit ne-am separat in 3 grupuri, asa ca am reusit s-o luam gresit. Nu am deviat mult, dar suficient cat sa trebuiasca sa urcam un prag de 100 de m. Pana la varf, am ajuns pe creasta care despartea Ucraina de Romania. Senzatia era unica ... si peisajele de nedescris.

In drum spre Vf. Pop Ivan, vedere spre Vf. Farcau si Vf. Mihailecu


spre varf, inainte 

Sus, era vant asa ca nu am poposit prea mult, ci ne-am intors. Aveam de facut cale intoarsa. Dupa o coborare prin poieni si padure, am ajuns la drumul forestier. Ultima parte a traseului a insemnat 8 km de mers pe drum, care m-au cam terminat psihic ... abia asteptam sa ajung :)
 
 In total, in prima zi, am parcurs 31.14 km in aproximativ 13 ore.
 
Seara n-am zabovit prea mult, pentru ca urma inca o zi de traseu, speram noi mai usoara.
 
A doua zi, de data asta mai putini, am pornit spre cel mai inalt varf din muntii Maramuresului, Vf. Farcau (1957m ). Moralul nu era prea ridicat pentru ca toti ne resimteam. Insa asta nu a durat prea mult, pentru ca au aparut iar copacii, raul, florile, poienile, muntii ... Asa ca incet dar sigur am ajuns la Lacul Vinderelu. De acolo, cine a vrut a urcat pe Farcau. Bineinteles ca vroiam sa merg si pana acolo, chiar daca picioarele incepeau sa se planga tot mai tare. Credeam ca e ultima urcare din zi.
 
De sus, se vedea Vf. Pop Ivan, pe care urcasem cu o zi inainte.

Pe Vf. Farcau - 1937m 
In timp ce coboram, am observat ca ceilalti incepusera urcarea spre varful alaturat, Mihailecu. Eu credeam ca nu se mai urca si pe el, dar m-am inselat. Asa ca dupa ce am coborat la sub 1700 de m altitudine, a trebuit sa urcam din noi la peste 1900. Cu greu, am ajuns sus, unde am zabovit putin mai mult. De acolo, am plecat spre corturi, drum intors.
 
O parte a turei care mi-a placut foarte mult a fost faptul ca atat domnul Dinu cat si Marlene ne descriau in permanenta ce vedeam. De exemplu, la un moment dat Marlene ne-a descris toata creasta Rodnei, cu fiecare varf si sa.
   
A doua zi s-a dovedit in final a fi comparabila cu prima. Am parcurs in total 23 de km, in 10h30m.
   
Intorsi la masini, dupa ce ne-am tras sufletul, am inceput sa ne strangem lucrurile si sa ne pregatim pentru intoarcerea la civilizatie. Insa nu ne intorceam cei care plecaseram ... aveam inimile pline de frumos si eram imbogatiti cu o experienta unica.