Soare, cald, aderenta buna pe sol ... toate astea au fost prezente la un concurs ... la nenumarate concursuri probabil, dar nu la ATR. Nu, la ATR am avut parte de ploaie, vant, ceata ... nasol? Nuuu .... foarte fain :) O experienta unica pe care doar in conditii din-astea poti sa o ai.
Dar sa incep cu inceputul. Acum 3 saptamani am participat la Faget Tour, in zona Clujului. Si, ca orice incepator ( ar fi cazul sa nu mai folosesc scuza asta, dar alta n-am ), am plecat prea tare asa incat pe la km 7 eram terminata. Si uite-asa, restul de 15km, in loc sa ma bucur de o alergare prin padure intr-o zi superba, tot ce vroiam era sa se termine. Plus ca am fost foarte dezamagita de timpul final (2h20m pentru 22km cu aprox 600m dif de nivel). Asa ca dupa ce mi-am plans de mila vreo 2 zile, m-am hotarat sa imi fac un plan de antrenament, pe care sa il si respect. Zis si facut: am inlocuit alergarile normale din timpul saptamanii cu intervale si forta, in weekenduri urmand sa fac alergari lungi ( sau munte, dupa caz). La inceput mai greu, dar dupa prima saptamana mi-am intrat in ritm si am inceput sa ma simt chiar bine ... bineinteles ca gandurile mele erau zi si noapte la alergat: ce antrenament am avut, ce urmeaza, cat am de alergat la Azuga, care e profilul traseului, cum sa abordez cursa, ce timp as vrea sa scot si cat pot sa scot de fapt ... In tot timpul asta, colegii mei m-au ascultat cu stoicism si m-au incurajat ( multumesc Matei!). Asa ca in cele din urma, a venit si weekendul rezervat pentru ATR.
Dupa ce toata saptamana a fost cald, prognoza pentru sambata arata destul de rau. Si culmea ca doar pentru sambata, vineri si duminica dimineata fiind vreme buna. Eh, or fi si alti nebuni ca mine ( cateva sute dupa cum se pare ), asa ca ... sa mergem ! Sambata dimineata, la ora 7 jumate eram in drum spre Azuga, odihnita si mai ales pregatita fizic si psihic sa infrunt ce urma. Cum am ajuns, mi-am ridicat pachetul de inscriere iar apoi am asteptat cuminte in masina ora startului. Stropii de ploaie se incapatinau sa nu se rareasca si incercau sa ma descurajeze. Dar, cand a venit timpul, i-am ignorat, am coborat din masina si am inceput incalzirea. Nu dupa mult timp, m-am indreptat catre poarta de start. Aici, oamenii erau plini de energie, se bucurau, tipau si asteptau cu entuziasm numaratoarea inversa.
Nici nu mai conta vremea, ploaia ... abia asteptam sa pornim :) Asa ca ... 10, 9, 8 .... 2, 1 , START!
Traseul a inceput cu aproape doi kilometri de plat. Mi-am propus sa nu mai fac prostia de acum trei saptamani de la faget tour, cand am plecat ca din pusca, asa ca am incercat sa ma temperez. Primul kilometru l-am parcurs in 5m11s. Hm ... parea ca ma tin de plan, surprinzator. Nu dupa mult timp a urmat trecerea unui rau si intrarea in padure.
De aici a inceput distractia: o urcare de vreo trei kilometri cu o panta ... "usor" abrupta. Asa incat, pe la kilometrul 3,5 ma intrebam: "Daca in 3 kilometri juma am reusit sa ma rup, cum o sa rezist eu 20?". Dar in cele din urma urcarea s-a terminat si o data cu ea au disparut si gandurile negre. Bineinteles, ca nu inainte sa fac cunostinta si cu vantul care s-a dovedit a nu fi prietenul meu. L-am declarat repede dusman si am fugit sa scap de el. A urmat o portiune frumoasa, prin padure cu urcari si coborari. Terenul era alunecos ... Asa de mult imi place momentul ala, foarte scurt, cand imi dau seama cat de concentrata sunt in timp de alerg. Dar nu am timp sa ma gandesc mult la asta, pentru ca e nevoie de toata atentia mea. Dar in clipa aia, foarte scurta, stiu ca atunci si acolo traiesc cu adevarat, intens, dau totul ... asta se intampla pe coborarile tehnice :)
Din profilul traseului, retinusem ca pe la km 12 incepe o noua urcare care tine pana pe la km cu nr. 14. Asa ca nu mi-am dat seama cand, dar am ajuns si aici. Nu a fost ultima, au mai urmat cateva, dar mai usoare. Asa ca iata-ma din nou incercand sa imi storc muschii, sa fac cumva, oricum, numai sa inaintez. Am tras de mine si pe urcarea asta si am terminat-o cumva cumva. La capitolul asta mai e loc mult de imbunatatiri ...
Traseul s-a incheiat cu o coborare superba pe serpentine, pe un covor de iarba. Mi-a placut extrem de mult si m-am bucurat de ea ...
Desi initial speram sa termin in sub 2h30min, ulterior mi-am adaptat asteptarile si am sperat 2h40min. N-a fost sa fie nici atat, asa ca am terminat in 2h42m55s, pe locul 6 la open feminin.
La final am fost multumita nu neaparat de timp, cat de faptul ca mi-am dozat efortul in asa fel incat sa pot trage pe toata durata cursei si mai ales de progresul meu fata de Faget Tour :)
Azuga Trail Race a insemnat pentru mine emotie, entuziasm, speranta, padure, toamna, bucurie ... in mai putine cuvinte, o experienta de neuitat :)
Dar sa incep cu inceputul. Acum 3 saptamani am participat la Faget Tour, in zona Clujului. Si, ca orice incepator ( ar fi cazul sa nu mai folosesc scuza asta, dar alta n-am ), am plecat prea tare asa incat pe la km 7 eram terminata. Si uite-asa, restul de 15km, in loc sa ma bucur de o alergare prin padure intr-o zi superba, tot ce vroiam era sa se termine. Plus ca am fost foarte dezamagita de timpul final (2h20m pentru 22km cu aprox 600m dif de nivel). Asa ca dupa ce mi-am plans de mila vreo 2 zile, m-am hotarat sa imi fac un plan de antrenament, pe care sa il si respect. Zis si facut: am inlocuit alergarile normale din timpul saptamanii cu intervale si forta, in weekenduri urmand sa fac alergari lungi ( sau munte, dupa caz). La inceput mai greu, dar dupa prima saptamana mi-am intrat in ritm si am inceput sa ma simt chiar bine ... bineinteles ca gandurile mele erau zi si noapte la alergat: ce antrenament am avut, ce urmeaza, cat am de alergat la Azuga, care e profilul traseului, cum sa abordez cursa, ce timp as vrea sa scot si cat pot sa scot de fapt ... In tot timpul asta, colegii mei m-au ascultat cu stoicism si m-au incurajat ( multumesc Matei!). Asa ca in cele din urma, a venit si weekendul rezervat pentru ATR.
Dupa ce toata saptamana a fost cald, prognoza pentru sambata arata destul de rau. Si culmea ca doar pentru sambata, vineri si duminica dimineata fiind vreme buna. Eh, or fi si alti nebuni ca mine ( cateva sute dupa cum se pare ), asa ca ... sa mergem ! Sambata dimineata, la ora 7 jumate eram in drum spre Azuga, odihnita si mai ales pregatita fizic si psihic sa infrunt ce urma. Cum am ajuns, mi-am ridicat pachetul de inscriere iar apoi am asteptat cuminte in masina ora startului. Stropii de ploaie se incapatinau sa nu se rareasca si incercau sa ma descurajeze. Dar, cand a venit timpul, i-am ignorat, am coborat din masina si am inceput incalzirea. Nu dupa mult timp, m-am indreptat catre poarta de start. Aici, oamenii erau plini de energie, se bucurau, tipau si asteptau cu entuziasm numaratoarea inversa.
Nici nu mai conta vremea, ploaia ... abia asteptam sa pornim :) Asa ca ... 10, 9, 8 .... 2, 1 , START!
Traseul a inceput cu aproape doi kilometri de plat. Mi-am propus sa nu mai fac prostia de acum trei saptamani de la faget tour, cand am plecat ca din pusca, asa ca am incercat sa ma temperez. Primul kilometru l-am parcurs in 5m11s. Hm ... parea ca ma tin de plan, surprinzator. Nu dupa mult timp a urmat trecerea unui rau si intrarea in padure.
De aici a inceput distractia: o urcare de vreo trei kilometri cu o panta ... "usor" abrupta. Asa incat, pe la kilometrul 3,5 ma intrebam: "Daca in 3 kilometri juma am reusit sa ma rup, cum o sa rezist eu 20?". Dar in cele din urma urcarea s-a terminat si o data cu ea au disparut si gandurile negre. Bineinteles, ca nu inainte sa fac cunostinta si cu vantul care s-a dovedit a nu fi prietenul meu. L-am declarat repede dusman si am fugit sa scap de el. A urmat o portiune frumoasa, prin padure cu urcari si coborari. Terenul era alunecos ... Asa de mult imi place momentul ala, foarte scurt, cand imi dau seama cat de concentrata sunt in timp de alerg. Dar nu am timp sa ma gandesc mult la asta, pentru ca e nevoie de toata atentia mea. Dar in clipa aia, foarte scurta, stiu ca atunci si acolo traiesc cu adevarat, intens, dau totul ... asta se intampla pe coborarile tehnice :)
Din profilul traseului, retinusem ca pe la km 12 incepe o noua urcare care tine pana pe la km cu nr. 14. Asa ca nu mi-am dat seama cand, dar am ajuns si aici. Nu a fost ultima, au mai urmat cateva, dar mai usoare. Asa ca iata-ma din nou incercand sa imi storc muschii, sa fac cumva, oricum, numai sa inaintez. Am tras de mine si pe urcarea asta si am terminat-o cumva cumva. La capitolul asta mai e loc mult de imbunatatiri ...
Traseul s-a incheiat cu o coborare superba pe serpentine, pe un covor de iarba. Mi-a placut extrem de mult si m-am bucurat de ea ...
 |
| bucuria de la finish ( by Gabi Varzari ) |
La final am fost multumita nu neaparat de timp, cat de faptul ca mi-am dozat efortul in asa fel incat sa pot trage pe toata durata cursei si mai ales de progresul meu fata de Faget Tour :)
 |
| by Gabi Varzari |
