Ghid practic pentru Patagonia

Anul acesta, am petrecut luna ianuarie în Patagonia, mai precis în Chile şi Argentina. În cele ce urmează, încerc să adun într-un singur articol lucrurile care cred eu că e bine să le ştii înainte să pleci de acasă, plus câteva învăţături trase la locul faptei. Dacă te gandesti să pleci în căutarea capătului lumii, sper eu ca ce urmează să fie un bun punct de start.


ZBORUL

Biletele le-am cumpărat în luna mai 2016 pentru data de 9 ianuarie 2017. Ne-au costat cu tot cu asigurarea Storno pentru zborurile între Cluj şi Santiago 1100 de euro de persoană. Ce am învăţat noi din experienţa biletelor de avion: să fim pretenţioşi la escale.

Atunci când le-am cumpărat eram super încântaţi că şansele să ajungem acolo au crescut semnificativ şi nu ne-am concentrat prea mult pe numărul de escale. Urma să avem două: Munchen, Germania şi Sao Paolo, Brazilia. Decent. Şi aveam şi avantajul că plecam şi ne întorceam în Cluj, spre deosebire de experienţa cu Nepalul când am aterizat în Budapesta şi am mai petrecut o zi în autobuz înainte să ajungem acasă.

Totul părea perfect deci până când persoana de contact de la agenţie ne-a anunţat că s-au modificat zborurile şi o să mai avem încă o escală în Frankfurt. Trei escale...un pic mult. Dar ce contează până la urmă? Important e să ajungem! Ei, la locul faptei s-a dovedit că e destul de important. La întoarcere, după 3 zboruri (dintre care unul de 12 ore), ne aflam la o oră jumate distanţă de casă, dar mai aveam înaintea noastră 8 ore de aşteptat în aeroport. Aşa că sfatul meu este să fiţi pretenţioşi când luaţi biletele.

O altă decizie care eu cred că nu a fost cea mai inspirată, a fost să zburăm până în Santiago tocmai. O alternativă este Buenos Aires. Nu ştiu ce costuri implică, dar ceva îmi spune că nu sunt mai mari, pentru că distanţa e mai scurtă. A! Şi nu e neapărat să vă luaţi zborul de întoarcere din acelaşi punct în care aţi aterizat (Santiago în cazul nostru). Distanţele sunt extrem de mari şi o variantă la care m-aş uita eu acum ar fi aterizez în Patagonia şi să pornesc uşor în sus spre o capitală (Santiago sau Buenos Aires), timp în care să mă opresc la punctele de atracţie.

Tot legat de zboruri, ce am învăţat noi este faptul că dacă vrei să treci graniţa în timp ce te plimbi de la un punct la altul, varianta mai ieftină este autobuzul. Şi că zborurile interne sunt mai ieftine (ca orice de altfel) în Chile decât în Argentina. Ei au şi un low cost. De exemplu biletele pentru Santiago - Punta Arenas ne-au costat 600 de lei pe amândoi. Asta şi pentru că le-am luat din timp. La întoarcere acelaşi itinerariu cu o oprire de câteva zile în Puerto Montt ne-a costat 1500 de lei. Dar asta păţeşti când cumperi biletele cu 2 zile înainte de zbor. Oricum, chiar şi aşa tot era mult mai ieftin decât zborul intern din Argentina pe ruta El Calafate - Bariloche care costa 2500 de lei.

VIZA

Viza este o formalitate mai mult. La intrarea în ţară am fost luaţi în evidenţă şi am primit un fel de chitanţă care avea şi dată intrării. Chitanţa asta trebuie păstrată până la ieşire, neaparat.

BANI

Citiserăm de acasă că e bine să ai bani la tine pentru toată perioada petrecută în Torres Del Paine. Noi am plecat cu o sumă cash în euro şi ne-am folosit şi de carduri acolo. Prima oară am schimbat bani în Santiago, unde a fost şi cel mai bun curs pe care l-am primit în toată perioada petrecută acolo (în oraş, nu în aeroport). Ajunşi în sud, cursul a fost mult mai slab, dar am mai schimbat de câteva ori în oraşe ca: Puerto Natales, Punta Arenas, El Calafate.

Un sfat la capitolul ăsta este să ţineţi cont de weekenduri. Noi am reuşit să fim luaţi prin surprindere de fiecare dată de weekend. Cum nu mai ştiam ce zi a săptămânii e, ne trezeam că vrem să schimbăm bani duminica şi nu ştiam de ce e tot închis.

ACTE/FOI

Înainte să plecaţi de acasă, nu uitat de paşaport valabil şi asigurarea de călătorie. Noi ne-am printat şi rezervările din Torres del Paine, va povestesc mai târziu care e treaba cu ele.


SANTIAGO

Legat de cazări nu prea vă pot recomanda ceva pentru că hostelurile în care am stat noi nu au avut nimic special. Rezervările le-am făcut pe booking, căutând cazări sortate după preţ.
Mâncare am încercat noi în mai multe locuri, dar unul singur ne-a plăcut în mod special: Ciudadano Restaurant. Preţurile erau medii pentru Santiago, iar mâncarea chiar a fost super bună. Am fost dezamăgiţi a doua zi când am mers din nou şi era închis (am fost luaţi prin surprindere de duminică din nou). O masă în Santiago ne costa aproximativ 18-20000 de chilean pesos în restaurant, dar am mâncat şi mai ieftin decât atât.


PUNTA ARENAS

Şi în Punta Arenas am avut aceeaşi abordare că peste tot de altfel legat de cazări. Noi am stat la hostelul Torres del Paine . Doamna care e gazdă a fost super de treabă, dar camera în sine nu a fost cea mai reuşită. Partea bună a fost că am avut şi mic dejun.

În Punta Arenas puteţi vedea pinguini, deci dacă vreţi să îi vedeţi la ei acasă, aici e locul. Noi ne-am rezervat o singură zi pentru asta şi vremea era rea, deci nu s-a mers deloc.


PUERTO NATALES

Puerto Natales, punctul de intrare în Torres del Paine, este un orăşel tare mic, plin de turişti. Multe case sunt de tablă, mici şi pe jumătate dărăpănate. Fiind destul de izolat, preţurile sunt mari. Deci ideal ar fi ca o dată ajunşi aici să aveţi proviziile făcute deja şi doar să le completaţi. S-ar putea să aveţi nevoie de gaz de exemplu, pentru că nu îl puteţi transporta pe avion, nici măcar în bagajul de cală.

Noi am petrecut câteva nopţi şi aici, în campingul Josmar. Destul de murdar, dar preţuri decente.


TORRES DEL PAINE

Torres del Paine a fost pentru noi obiectivul principal al călătoriei. Înainte să ajungeţi acolo, trebuie să ştiţi că de curând s-au introdus rezervările obligatorii. Asta înseamnă că trebuie să vă gândiţi de acasă ce traseu vreţi să faceţi şi datele pentru el, iar apoi să faceţi rezervări. În momentul în care intraţi în parc, trebuie să aveţi deja dovada lor şi veţi fi controlaţi pe parcursul traseului (noi le-am printat de acasă).

În parc sunt două companii ce deţin campinguri. Asta înseamnă că rezervările trebuie făcute pe 2 site-uri diferite (VerticePatagonia si FantasticoSur). Punctul de start pentru ele este aici. După ce vă uitaţi pe hartă şi vă hotărâţi asupra itinerariului, puteţi face rezervările.

ACCES

Punctul cel mai apropiat este orăşelul Puerto Natales, de care va ziceam mai devreme. Noi am luat un autobuz până la intrarea în parc, unde am plătit taxa de intrare şi ni s-a făcut instructajul. Să nu credeţi însă că aţi ajung la punctul de pornire în traseu. Până acolo mai sunt vreo 8 km pentru care trebuie să luaţi un alt autobuz (noi am găsit cu uşurinţă pe loc, pentru că toată lumea are acelaşi itinerariu).

COSTURI

Dacă am fi avut cu noi proviziile pentru toate cele 9 zile, am fi putut atinge performant de a nu cheltui nici un ban în parc (campingurile erau plătite de acasă). Nu a fost însă cazul. În ziua a 5-a aveam deja goi rucsacii şi am dat iama în minimarketul din campingul Pâine Grande. Va imaginaţi că pentru un colţ uitat de lume, preţurile erau pe măsură.

În parc se pot închiria şi corturi, saci de dormit, tot echipamentul necesar. Noi le-am avut pe ale noastre, dar puteţi vedea câteva preţuri aici (pentru una dintre companii). Pe partea cu W-ul găsiţi şi mâncare. O porţie de felul doi (presupun că paste, dar nu am încercat) costă cam 20000 chilean pesos.

APĂ

Apă puteţi găsi la orice pas. Sunt izvoare peste tot şi e bună de băut. Luaţi doar un recipient decent la voi pe care să îl aveţi la îndemână.

BATERII

Bateriile am putut să le încărcăm în campingul Paine Grande şi cel de la plecare (Las Torres). În rest au mai fost campinguri în care am văzut câte o priză (Los Perros de exemplu), dar era greu să prinzi loc, deci nu m-aş baza pe ele.

SEMNAL TELEFON/INTERNET

În tot parcul nu există semnal la telefon deloc. Sunt în schimb campinguri care oferă acces la internet contra cost (din nou Paine Grande care e printre cele mai moderne, dar am văzut parcă şi în Grey, iar noi am folosit în Las Torres). Preţul era de 5 dolari pentru o jumătate de oră şi 6 pentru o oră. Puteai să îţi iei şi mai mult, dar nu mai ştiu cât costa.

SFATURI

  • Vântul vine dinspre munte în jos. Căutaţi să campaţi în locuri protejate cât de cât de el, Un copac sau chiar şi un boschet ajută mult.
  • În campingurile aflate în pădure aţi scăpat de vânt, dar puteţi avea o nouă problemă: mlaştina. Evitaţi locurile în care se poate acumula apă, chiar dacă asta înseamnă să îl puneţi puţin mai sus, în pantă.
  • Există şi campinguri gratuite în Torres del Paine. Noi am stat în Italiano. Sfatul meu este să le evitaţi. În Italiano toaletele miroseau de departe şi apa era doar în râul din apropiere. Nici locul amenajat pentru masă nu arăta deloc bine.

EL CALAFATE

El Calafate este un orăşel mic, dar super curat şi aranjat. Pentru mine a fost destul de mare contrastul cu Chile. Dacă va îndreptaţi spre El Chalten, aici e momentul să faceţi cumpărături serioase.

În ceea ce priveşte cazarea, prima dată am stat din nou într-un hostel pe care nu vi-l recomand, dar a doua oară am identificat pe hartă campingul Amsa, care se află super aproape de gară, supermarket şi centru. Ne-a părut rău că am petrecut doar o noapte acolo pentru că era extrem de confortabil.


PERITO MORENO

Excursia spre Perito Moreno am cumpărat-o din staţia de autobuz din El Calafate, pentru a doua zi. Cred că sunt două ture pe zi, una de dimineaţă şi una după masă iar noi am prins locuri în cea de-a doua. Preţul a fost de 450 de pesos argentinieni (~25 de euro la cursul de acum) şi pe lângă asta am mai plătit încă 330 la intrarea în parc.


EL CHALTEN

În El Chalten am petrecut 3 nopţi, în campingul El Relincho. Preţul era de 150 de pesos argentinieni de persoană, pe noapte. Campingul arăta ok şi era foarte mare. Aveau şi internet (pus de curând din câte am înţeles), însă pe iphone nu funcţiona deloc.

În ceea ce priveşte încărcatul bateriilor, puteai face asta în spaţiul comun din camping. Erau multe prize şi deşi au fost momente când nu am găsit disponibile, nu am aşteptat foarte mult până să se elibereze una.

Apa nu a fost nici aici o problemă. În camping era potabilă cea de la chiuvetă.

Preţurile la mâncare erau foarte mari în El Chalten (noi am plătit 600 de pesos pe o masă, împreună) iar supermarketurile erau destul de goale. Sfatul meu este să vă aprovizionaţi bine înainte să ajungeţi aici, din El Calafate dacă urmaţi acelaşi itinerariu. În camping era şi bucătărie şi lumea chiar îşi gătea.